Nu ne separa nimic

Unde începe şi unde se termină familia? Unde începe şi unde se termină dorinţa de a avea un copil? Cât înseamnă dorinţa şi cât înseamnă ego? Societatea oferă un cadru ideal sau cadrul existent dă notă unei societăţi care se vrea ideală?

Întrebările acestea dau naştere unei poveşti care, la rândul ei, dă naştere unor alte întrebări. Spectacolul NU NE SEPARĂ NIMIC (LUDWIG VAN BETHY) înseamnă alăturarea unor principii psihologice în sfera unor oameni cu anumite trăiri, traume şi bagaje, fiecare cu imaginea sa distinctă despre copilărie şi familie.

Lumea, după cum ştim cu toţii este o perspectivă a adultului, însă spectacolul apasă şi pe perspectiva copilului. Ce anume îşi doreşte copilul? Cât din ce îşi doreşte copilul este şi ce îşi doreşte adultul? Oare adultul se asigură că e pregătit să întâmpine copilul? Avem copii pentru că ne dorim să construim alături de ei sau ei sunt produsul unei construcţii individuale? Iată o altă serie de întrebări asupra cărora se apleacă povestea unei piese care nu şi-a propus doar urmărirea unui fir epic a personajelor!

Personajele sunt construite pe scheletul unor evoluţii diferite ca perspectivă, însă asemenatoare ca statut existenţial. Un doctor generalist care a devenit un specialist în profesia să tocmai pentru a da o notă pozitivă dramatismului propriei vieţi. Este un om care nu face alegeri de dragul de a le face, ci doar după ce se asigură că totul are substanţă demnă de luat în seamă. Copilul, pentru el, nu e o prioritate, dragostea însă e. Bethy, un psiholog care îşi doreşte un copil cu orice preţ şi care nu vede structurarea unei familii ca esenţă, ci ca o urmare a unei direcţii formate în jurul unui copil. Ludwig, un artist care îşi orientează toată viaţa către un concert foarte bine pus la punct. Sloganul şi ideea pe care îşi formează viaţa este „De la do la do sunt două opriri!”. Asta e şi ideea centrală a spectacolului! În orice linie a lumii sunt două puncte, două opriri, două începuturi.